Despre

Cine suntem?

Asociaţia Obştească Centrul Internațional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” (Centrul Internaţional „La Strada”) există pentru a asigura şi promova protecţia drepturilor şi intereselor legale ale beneficiarilor săi – categoriile social vulnerabile – la toate nivelele: individual, legislativ şi executiv.

 

15 ani de activitate i-a adus Centrului Internaţional „La Strada” un nume bine cunoscut nu numai în sfera societăţii civile din Republica Moldova, dar şi pe plan internaţional, fiind parte dintr-o reţea europeană împotriva traficului de fiinţe umane cu acelaşi nume, La Strada International (LSI), prezentă în 8 state de origine şi destinaţie a traficului de persoane din Europa Centrală şi de Est – Belarus, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Moldova, Polonia, Olanda, Ucraina – şi care activează pentru a asigura o lume fără trafic de persoane, prin promovarea respectului pentru drepturile omului. LSI este membră a Reţelei pentru Drepturile Omului şi Democraţie (HRDN), Platformei Internaţionale de Cooperare pe subiectul Migranţilor Nedocumentaţi (PICUM), Alianţei Globale Împotriva Traficului de Femei (GAATW); Alianţa împotriva traficului de fiinţe umane sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Asociaţiei pentru Drepturile Femeilor în Dezvoltare (AWID) şi Platformei UE pentru Drepturile Fundamentale. LSI este, totdată, acreditată e lângă Consiliul Europei.

 

Programul „La Strada” apare odată cu căderea Cortinei de Fier în 1989, ca rezultat al schimbărilor politice şi economice, când ţările UE devin alarmate de proporţiile pe care l-a căpătat fenomenul traficului de persoane în Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente (CSI). În Republica Moldova Programul a fost lansat în 2001, odată cu fondarea Centrului însuşi.

 

Azi ”La Strada” activează în patru domenii: prevenirea traficului de persoane, prevenirea violenței în familie, prevenirea exploatării sexuale comerciale a copiilor și siguranța copiilor online.

 

După 15 ani de activitate, La Strada, ajunsă la un nivel nou al evoluţiei sale, vine cu un plan strategic pentru următorii 5 ani şi decide să-şi schimbe identitatea vizuală - ambele demersuri fiind un adevărat exerciţiu de maturitate pentru organizaţie.

 

Viziune/Misiune

La Strada este o organizație care îșii propune să contribuie la edificarea unei societății în care drepturile omului sunt respectate, o societate sensibilă la problemele ce afectează femeile și copiii, o societate capabilă să contribuie la crearea condițiilor favorabile celor afectați.

La Strada are ca misiune asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale femeilor și copiilor din Republica Moldova la toate nivelurile - individual, legislativ și executiv.

Valori

Respectarea drepturilor omului. Noi consideram traficul de ființe umane, violența în familie, exploatarea sexuală comercială a copiilor și alte forme de abuzuri față de femei și copii ca fiind încălcări grave ale drepturilor omului.

Abordarea holistică. Noi abordăm fiecare caz de trafic de ființe umane, violență în familie, abuzuri față de femei și copii, de jos în sus, până la cooperarea la nivel național și internațional cu scopul eradicării acestora.

Respectarea dreptului oricărei persoane de a lua decizii proprii în viața privată. Noi respectăm deciziile beneficiarilor noștri privind toate aspectele vieții lor private. 

Acordarea asistentei victimelor. Noi considerăm esențială acordarea asistenței adecvate și la timp persoanelor care au suferit în urma traficului de ființe umane, a violenței în familie, a exploatării sexuale comerciale a copiilor.

Dreptul la informare și instruire. Noi considerăm parte integrantă a activitații noastre eforturile de instruire în domeniul drepturilor omului.

Dreptul la confidențialitate, la securitate și la tratament egal. Noi considerăm confidențialitatea, securitatea, nevectimizarea și nediscriminarea, drept principii de bază în acordarea asistenței persoanelor din grupul de risc.

Transparență în toate activitațile organizației. Noi considerăm drepturile, interesele și nevoile beneficiarilor ca fiind imperative pentru toți partenerii La Strada.

Linii fierbinţi