Echipa de management

Ana Revenco
Preşedintă, Fondatoare
"La Strada" este ca o universitate a vieţii pentru mine. Femei, copii, beneficiari sau colegi - toţi sunt învăţătorii mei. De la ei învăţ libertatea, demnitatea, toleranţa, ca şi valori esenţiale pentru fiecare om integru.
Daniela Misail-Nichitin
Directoare Program Femei, Fondatoare
Iubesc „La Strada” pentru libertatea de gândire pe care mi-o oferă, dar şi pentru oportunitatea de a face lucruri inedite, unele în premieră pentru Republica Moldova. Organizaţia este un „trend seter” şi a face parte din echipă presupune şi o mare responsabilitate.
Tatiana Fomina
Analistă principală, consultantă juridică
Sunt fericită să lucrez într-un grup de persoane care gandesc la fel ca mine, unde sunt înţeleasă din jumătate de cuvânt şi alături de care îmi pot valorifica potenţialul. Aici, fiecare zi e diferită de precedenta.
Anastasia Cucuruz
Comunicatoare
Ceea ce a pornit pentru mine ca o aventură profesională, s-a transformat într-o ocazie perfectă să îmi explorez resurse pe care nici nu bănuiam că le deţin. Totodată, aici sunt încurajată şi când greşesc şi, sincer, acestea sunt momente mult mai valoroase decât orice laudă de după un succes.
Eugenia Maxim
Manager Program de la Egal la Egal
A vedea în fiecare voluntar nu doar abilităţile pe care acesta declară că le are, ci şi potenţialul său de dezvoltare este o activitate care mă inspiră. În cadrul echipei “La Strada” am această libertate, pe lângă sentimentul de a-mi fi făcut datoria socială.
Linii fierbinţi